Tendințe, sfaturi și idei

VIne, vine primavara. Gravam Channel in toata tara

Vine, vine primăvara. Gravăm „Channel” în toată țara!

Pentru întreaga lună martie, pixul metalic „Channel” va avea prioritate! Acesta are toate proprietățile pentru a sta, fără nici o problemă, la loc de cinste pe a-l nostru perete cu „eroii din Galaxie”. Este unul dintre cele mai apreciate și folosite pixuri de către majoritatea companiilor care se promovează prin intermediul produselor promoționale, în mediul offline. Oare cum a făcut asta? În primul rând, calitatea materialului din care este produs – metalul. Un pix metalic „Channel” este net superior celor din categoria plastic, datorită carcasei lui. Aceasta denotă eleganță și calitate, pixul fiind perceput ca un produs premium. În al doilea rând, forma ergonomică conferă o plăcere mai mare în utilizare și va atrage atenția celor cărora vrem să îl oferim, drept cadou sau produs promoțional. Vom începe să mai spunem și „nu” atunci când cineva ne va cere un pix. Nu de alta, însă cu toții suntem conștienți că odată ce pixul îl vom „împrumuta”, există șanse mici de al mai recupera. În al treilea rând, poate fi gravat laser. Datorită materialului din care este realizat, se recomandă ca și metodă de personalizare, gravura laser. Aceasta va pune în valoare fiecare detaliu pe care vrem să îl redăm și va crea o impresie vizual plăcută; o altă bilă albă pentru pixul „Channel” în detrimentul unui pix obișnuit din plastic. Cu o gravură…
Read more

Banner Roll-Up - Galaxy Design

De ce ai cumpăra un Banner Roll-Up de la Galaxy Design?

Toți oamenii de pe acest pământ au nevoie de garanții. Înainte de a achiziționa un produs/serviciu, vrem să vedem că toate temerile noastre sunt înlăturate, că teama de a pierde banii investiți, dispare! Înainte de a scormoni și de a găsi cele mai bune garaniții cu care clientul pleacă acasă, la pachet cu produsul, ne adresăm întrebarea: bun, dar bun în comparație cu ce? Pentru a elucida acest mister, am să aduc în discuție „lucrurile” cu care vei putea pleca acasă dacă vei cumpăra un Banner Roll-Up de la Galaxy Design. Înainte de a scormoni și de a găsi cele mai bune garanții cu care clientul se pricopsește, la pachet cu produsul, ne adresăm întrebarea: „Care sunt cele mai mari temeri atunci când cumpărăm un Banner Roll-Up?” Iar răspunsurile noastre sună cam așa: 1. Oferim GARANȚIA SISTEMULUI BANNER ROLL-UP-ului. Dacă acesta prezintă defecțiuni sau imperfecțiuni clare, nu funcționează exact cum ar trebui, va fi înlocuit, pe cheltuiala noastră, în maximum 5 zile de la prezentarea problemei; 2. GARANȚIA PRINT-ULUI BANNER ROLL-UP-ului. Imprimarea neconformă va fi înlocuită exact în aceleași condiții precum cele menționate mai sus; 3. TIPAR DE ÎNALTĂ DEFINIȚIE. Pe lângă asigurarea clientului cum că produsul comandat va fi exact cum trebuie, mai contează și utilajul folosit în acest proces. Acest lucru este posibil datorită utilajului de ultimă generație…
Read more

Banner Roll-Up - Galaxy Design

Banner Roll – Up – O promovare verticală!

Fiecare companie trebuie să se facă remarcată în rândul publicului țintă. Conferințe, târguri, expoziții sau showroom-uri – la toate trebuie afișată o imagine profesionistă. Un Banner Roll – Up poate fi exact ceea ce avem nevoie în astfel de situații. Beneficiile unui Banner Roll – Up sunt cu duiumul. Cu ajutorul acestui material de promovare vei atrage atenția segmentului de piață vizat, deoarece dimensiunea lui de 200×85 cm. ne permite acest lucru. Dimensiunea acestuia nu ne ajută doar în a fi văzut, chiar și de persoana din ultimul rând (de exemplu, în cazul unei conferințe), ci și conferă o inserare generoasă a detaliilor personale de prezentare a unei companii: siglă, slogan, ofertă unică de vânzare, date de contact etc., toate vor avea un loc în printul unui Banner Roll – Up. Dacă în anumite circumstanțe vom întârzia la un eveniment (nu este cea mai buna idee), și ajungem doar cu 5 minute înainte, nu trebuie să ne facem griji! Un Banner Roll – Up se instalează în mai puțin de 1 minut și are un mecanism de asamblare foarte simplu. Dorești să apari la mai multe evenimente? Îți oferim 2 sugestii: prima, îți achiziționezi mai multe Banner Roll – Up-uri. Sau doi, îți cumperi doar 1 și nu va fi nici o problemă. Greutatea unui Banner Roll – Up este…
Read more

Tu ce cadou vei cumpăra de Sfântul Ioan?

Tu ce cadou vei cumpăra de Sfântul Ioan?

Chiar dacă febra cumpărăturilor de sărbători a trecut, nu am scpăat de celelalte care urmează. Majoritatea dintre noi avem un prieten Ioan sau o amică foarte bună, Ioana. Și cum noi suntem învățați să ținem la cei de dragi de lângă noi, trebuie să avem în vedere planul, sau mai bine spus, cadoul prin care să îi surprindem și să le readucem zâmbetul pe chipurile lor. Am stat și am discutat, împreună cu cei din Galaxie și am stabilit, de comun acord, 4 produse care se pot încadra cu ușurință la acest capitol. În opinia noastră, prin intermediul acestora, vom putea fi diferiți, vom putea surprinde plăcut. Am să încep cu un produs drag mie, pe care la rândul meu l-am primit cadou, dar chiar și în momentul de față îl folosesc cu mare drag – Stick-ul USB tip card bancar. Plec de la premisa: „esențele tari se țin în sticluțe mici”, stick-ul fiind sticluța în care putem stoca informații precum de exemplu, amintiri plăcute din viața sărbătoritului nostru sau orice altceva ce îi va face fericit. Acest produs este slim, ușor de luat cu noi, chiar poate fi folosit precum o carte de vizită, chiar una inedită. Punctul culminant apare atunci când, în scenă, intră personalizarea. Prin personalizarea acestui produs putem să îl facem unicat. Cum putem face asta?…
Read more

Notepad Agonac - Galaxy Design

Cadoul prin care nu uiți – Notepad Agonac

În perioada sărbătorilor jumătate din atenția noastră este distribuită către cadoul prin care să surprindem. Pentru această săptămână îți propunem un Notepad Agonac. Dacă prima ta întrebare este: „bine și de ce ar fi un cadou ideal?”, noi ne-am propus să lămurim acest lucru. Am să încep prin a îți oferi un caz concret, o situație reală prin care un notepad Agonac se poate integra perfect. Angajații tăi au obiceiul de a scrie mult, sau cel puțin mai notează câte ceva pentru a nu uita un task sau pur și simplu, s-au obișnuit a nota o ideile geniale. Desigur, una care va fi folosită în viitorul apropiat! Vezi birourile lor pline de hârtiuțe, rupte în bucățele mici, și nu mai știu exact ce lucru avea prioritate sau poate nu mai găsesc unde și-au scris ce era de făcut. Acesta este un caz fericit. Asta deoarece cealaltă tabără nu își notează ce task-uri au de îndeplinit în ziua respectivă și se bazează pe propia lor memorie. (Cu cât adunăm mai multe sarcini, probabilitatea de a le uita este mai mare). Poate nu au obiceiul de a face asta sau poate din comoditate, nu vor să o facă. Un notepad Agonac poate fi eroul ambelor tabere! Este structurat pe două categorii. Prima parte, cea mai colorată, este formată din 5 notes-uri lipicioase, de…
Read more

Set Autruche de birou - Galaxy Design

Cadoul elegant = Set Autruche de birou!

Febra cadourilor ne macină pe toți în această perioadă. Dorim să oferim ceva elegant și folositor, dar în același timp să fie și unicat. Ceea ce se încadrează în aceste criterii este acest set Autruche de birou. Prin acest set Autruche de birou, poți ajuta omul căruia îi faci frumoasa surpriză. Avem câteva argumente prin care ne susținem această ipoteză. Mai exact, produsele setului ne vin în ajutor. Primul produs, suportul pentru cărți de vizită va fi de mare folos. Oamenii, în această perioadă, se pregătesc pentru concediile bine meritate, după un an fructificat la maximum. Acest lucru este o oportunitate mare de a face networking. Tot timpul trebuie să cunoaștem oameni noi pentru că nu se știe ce relații putem dezvolta pe viitor. Deci, un suport pentru cărțile de vizită va fi bine venit. Al doilea produs din acest set Autruche de birou este un pix deosebit. Cine nu scrie cu pixul? După mine, acesta va fi folosit până la ultima picătură de cerneală din pasta lui, plus că este diferit de celelalte prin aspectul frumos și calitatea superioară ce o denotă. Pentru a completa lista, setul mai are în compoziția lui și un accesoriu. Un breloc, la fel precum celelalte 2 de mai sus – elegant. După ce am prezentat acest set, cu siguranță ți-am dat de înteles că nu va fi…
Read more

Galaxy Design - Pix roller Skill

Un cadou deosebit pentru colegi deosebiți

Dacă încă nu știi cum să îți surprinzi angajații, acum în pragul sărbătorilor, îți recomand acest articol. Pixul roller Skill este unul deosebit, elegant și cu o finețe aparte. Imposibil de a nu fura un zâmbet și celui mai morocănos angajat din compania ta. Acum ai spune: „de ce ar fi ăsta un cadou bun?” Primele trei argumente care îmi trec acum rapid prin minte sunt: Cutia cadou în care vine, personalizarea uninominală și un obicei pe care cu toții îl avem, scrisul. Cutia în care este împachetat. Este o cutie cadou, căptușită cu catifea și inscripționată cu brand-ul Alexluca. Cutia poate fi personalizată cu un mesaj, care să îi ofere un plus de valoare cadoului. Cu un mesaj frumos: „Un cadou deosebit, pentru un coleg deosebit” (este doar un exemplu), l-ai cucerit! Acest titlu de „coleg/angajat deosebit îi va demonstra că ceea ce a făcut el nu a fost în zadar. Cărui om nu-i place ca șeful lui să îi aprecieze munca? Deci dacă personalizezi cutia, sigur nu vei da greș, ba dimpotrivă, vei începe cu dreptul în a-l face bucuros. La ce ne pricepem, personalizarea. Cutia fiind personalizată, pixul roller Skill nu trebuie tratat mai prejos. El poate fi gravat laser, uninominal, cu numele întregii tale echipe. Cu siguranță, sentimente precum bucurie sau mândrie se vor aprofunda și vor crește…
Read more

Platou antreuri - Galaxy Design

Sărbătorile vin și eu, ce cadou să iau nu știu

Timpul trece, frunza cade și sărbătorile vin! Vreau să știu, cine nu se gândește deja la ce cadouri va oferi în perioada care urmează? În companie, încep deja să apară scrisorile către „Moș Răzvan”. Ne stă în fire să ajutăm oamenii cu sugestii și am considerat că o scrisorică, frumos redactată și detaliată le va fi de mare folos. Dar să trecem la ce ne doare pe noi – cu ce cadou pot surprinde? Noi ne-am propus să oferim un mic ajutor tuturor proprietarilor de firme, celor care sunt în impas atunci când trebuie să pregătească un cadou cuiva drag, colegilor de la birou, dar chiar și lui Răzvan. Eu, recunosc că tot timpul am avut bătăi de cap la acest capitol… Ceea ce nouă ne-a atras atenția de pe site-ul nostru, a fost un frumos platou de antreuri. Nu zic că ar fi un must-have în viața omului, însă în perioada sărbătorilor fiecare dintre noi, are minim un oaspete. Care crezi că ar fi părerea lor atunci când văd că îi servești cu mici gustări, dar obișnuita farfurie sau obișnuitul platou este înlocuit. Îmaginează-te câteva secunde în locul unui musafir și vezi ce se întămplă. Acest platou din ceramică, cu design-ul lui André Philippe, special, dar perfect pentru antreuri și mici gustări are patru compartimente. Fiecare dintre acestea este acompaniat…
Read more

Galaxy Design - Agende personalizate cu coperti imprimate color

O agendă personalizată la timpul ei este binevenită!

Toamna a început de ceva timp și trebuie să ne gândim serios la promovarea noastră. Agenda personalizată se potrivește la fix cu ceea ce avem noi nevoie în acest caz. De ce spun acest lucru? Este un produs pe care majoritatea dintre noi îl folosim și trebuie să îl avem la îndemână. Tot timpul ne vin idei noi sau strategii pe care vrem să le folosim ulterior și pentru a nu le uita, le notăm în agendă. De acolo, cu siguranță nu vor zbura decât dacă vor prinde aripi. Agenda personalizată are mai multe avantaje, iar pe majoritatea dintre ele, le știm cu toții. Nu le voi menționa pe toate, ci doar pe cele care mie mi se par mai importante. Voi începe cu suprafața mare de personalizare. Acest lucru vine la pachet cu o promovare vizibilă. Dacă nu te promovezi, nu vei avea șanse mari de reușită. Nimeni nu vrea asta, nu? Putem să ne folosim la maximum de acest avantaj. Cu cât suprafața de printare al unui produs este mai mare cu atât vei atrage atenția mai mult. În plus, poți să îți personalizezi agenda cu orice îți place ție. Dar noi vorbim aici de promovarea companiei tale. Așa că logo-ul și sloganul propriului tău business vor arăta perfect pe coperta agendei. Pe spatele acesteia, poți să îți treci…
Read more

Galaxy Design - Set elegant Royal Rosewood

Set elegant din lemn Royal Rosewood – Eleganță la cutie

Cu pași repezi se apropie perioada în care toți primim sau oferim cadouri.  Cea mai dificilă parte constă în alegerea cadoului; acesta trebuie să fie surprinzător și util. Dacă nu te-ai hotarat încă, te vom ajuta noi sa alegi! Cu un set elegant din lemn Royal Rosewood, sigur nu vei da gres. Nu iti oferim un simplu set de pixuri, ci unul elegant si personalizat. Noi te vom ajuta să îl personalizezi așa cum îți dorești și îți garantăm că impactul va fi pe masura. Cu toții vrem să ne vedem numele nostru, numele companiei sau un text care ne-a marcat, pe obiectele ce le folosim. Mai ales dacă acele obiecte ne pot caracteriza, sau reflecta elganța de care dăm dovadă. Setul elegant din lemn Royal Rosewood  aduce un plus de rafinament tinutei tale, scotandu-ti in evidenta personalitatea. Este un cadou ce poate fi oferit cu mare ușurință în domeniul business, fiind format dintr-un stilou, pix și desfăcător de corespondențe. Cu siguranță își va găsi repede un loc pe biroul tau. Un alt  exemplu despre  cum ai putea crea o impresie bună cu acest set elegant din lemn Royal Rosewood ar fi: la tine în birou ajunge un partener sau un client important care trebuie să semneze un contract. Având un astfel de set la îndemână, semnătura și impresia lăsată vor fi una de profesionalism…
Read more