Yearly Archive: 2015

Mihai Cimpoieșu – Galaxy Team

O altă zi de joi în care vom cunoaște oameni noi! Astăzi vom face cunoștință cu colegul nostru, Mihai Cimpoeșu, dar mai pe scurt și cum ne place nouă să îl numim – Mișu. Galaxy Team – Mihai Cimpoieșu; Funcție: Asistent Manager Departament Personalizări – Sediul central Iași; Hobby-uri: fotbalul, muzica, serile de vară, înnotul; Mișu nu este de multă vreme în companie. Cu siguranță ai observat că în celelalte descrieri postate, am folosit sintagma „un nou membru”. Nu îmi imaginam că în perioadă în care voi prezenta echipa Galaxy, de la lună la lună, să apară câte o față nouă, un prieten nou. Mihai s-a făcut remarcat încă de la începutul lui în companie. A știut să își scoată în evidență punctele lui tari. Muncitor, calm și un mare ajutor când ești într-un impas. Din ce am observat, el face orice îi ceri și orice îi stă în putință. Funcția lui constă și se desfășoară în mare parte în departamentul de personalizare. Nu mi-aș fi închipuit că cineva poate învăța așa ușor toate șirleticurile din acest domeniu. După o lună în companie, știe fiecare utilaj și fiecare metodă de personalizare a produselor promoționale. Cam atât cu introducerea, de acum să vedem ce are de spus! Cum te simți în echipa Galaxy Design? „Simplu, foarte bine! Cu toate că la…
Read more

Galaxy Team - Galaxy Building

Galaxy Team Building V

După o zi întreagă de activități ce au facut o Galaxie mai unită, a urmat seara. O seară ce nu va fi uitată ușor de către cei din echipă. Cei apropiați nouă știu că atunci când punem de-o petrecere, nimeni nu stă jos sau nimeni nu pleacă acasă nefericit. Niciodată nu se va întâmpla ca o seară în care suntem cu toții în același loc, să nu se termine cu o petrecere, mai ales că printre noi aveam și o sărbătorită. Cu timpul ce trece, fiecare dintre noi nu încetează să impresioneze plăcut. Până în acel moment, eu nu știam că șeful meu, este artist. Da, da, da! Răzvan, cântă la orgă. Și nu o face de puțin timp, ci are această pasiune de mai multă vreme. A adus un plus enorm de mare acelei seri, deoarece cu ajutorul lui am pus la cale un Karaoke pe cinste. I-am cerut feedback sărbătoritei noastre Alinuța, cu privire la distracția pusă pe neașteptate și a declarat, cu zâmbetul până la urechi, că s-a distrat minunat, alături de oameni minunați. Și stați fără grijă, Alinuța nu minte! Au fost câteva ore, ce ne-au mai rămas din prima zi, în care distracția s-a auzit până în îndepărtare. Îmi cer scuze oamenilor, dar și acelor mici animale ce erau în zonă. Nu de alta, dar…
Read more

Galaxy Team - Galaxy Building

Galaxy Team Building IV

Dacă săptămâna trecută v-am povestit despre ce ciudățenii pot crea oamenii din Galaxie, în această săptămână am să vă istorisesc despre o activitate, mult mai solicitantă – Capturarea Steagului. La început, am fost împărțiți în 3 tabere. Cei verzi, cei albaștrii și cei galbeni. Fiecare echipă avea o bază, o închisoare și de apărat propriul steag. Ceea ce noi trebuia să facem, era să găsim strategii de atac astfel încât să capturăm steagurile echipelor adverse, să le aducem în propria bază, dar acest lucru trebuia făcut fără să fim prinși și fără a ne apăra bază. Fiecare concurent avea un cod. Trebuia să găsim modalități inteligente, de a nu lăsa la vedere acel cod, dar nu aveam voie să îl acoperim. Unii dintre noi, au pus codul invers, alții au stat cap în cap sau chiar alergau cu spatele la ceilalți… Cam riscant cei drept, dar cumva trebuia să câștigăm. Dacă un adversar îți citea codul (corect), ajungeai la închisoare, iar acest lucru nu era profitabil deloc. Nici pentru tine, dar nici pentru echipa din care făceai parte. Scopul acestor coduri era să ne dezvoltăm atenția la micile detalii, viteza de reacție, dar și dinamizarea activității. Prima rundă de joc s-a terminat foarte repede. Strategia câștigătoare au avut-o cei care au alergat cel mai rapid și au fost mai șireți….
Read more

Mădălina Cimpoieșu – Galaxy Team

În fiecare joi cunoaștem oameni noi! În această zi minunată, o vom cunoaște pe Mădălina Cimpoieșu. Galaxy Team – Mădălina Cimpoieșu; Funcție: Coordonator Departament Personalizări – Sediul central Iași; Hobby-uri: sportul, plimbările lungi, dansul tradițional românesc. Mădălina este colega noastră de aproximativ un an. Este persoana care până nu își termină treaba planificată în ziua respectivă, nu pleacă acasă. Nu țin minte să fi existat vreun moment în care ea să te fi refuzat cu ceva. Deci, pe scurt, te poți baza pe ea oricând! Cum te-ai descrie? „Dispun de multă vitalitate și ambiție. Mă simt în elementul meu, doar dacă mă integrez într-un mediu creativ, care să îmi solicite toate calitățile. Și a mă integra într-un grup nou, până acum a fost ușor. Sunt carismatică și îmi place drama. Am multă putere fizică și psihică și cu toate că sunt foarte încăpățânată, duc la împlinire tot ceea ce îmi propun.” Ce fel de persoană ești în general? „Sunt o persoană foarte sociabilă, comunicativă și iubesc viața. Mă entuziasmez din orice lucru pe care îl fac cu mâna mea și văd că este apreciat de cei din jur. Sunt o fire vulcanică, am calități de lider, rezist în condiții de stres și aspir spre victorie indiferent de situațiile care se ivesc în momentele critice. Voința mea de fier mă determină…
Read more

Galaxy Team - Galaxy Building

Galaxy Team Building III

După ce am scăpat de „virusul” din rețeaua Galaxy, v-am promis că vă povestesc despre ce ciudățenii am creat. Activitatea care a pus la încercare creativitatea întregii echipe Galaxy Design se numește Struțo-cămila. Toți membrii Galaxy au fost împărțiți în echipe și trebuia să realizăm ceea ce s-ar numi o struțo-camilă. Nu aveam la dispoziție materiale precum cele din construcții, doar baloane. Echipa a cărui animăluț corespundea criteriilor de evaluare impuse de către cei doi formatori, adică: cea mai rezistentă, cea mai înaltă, dar și cea care avea caracteristicile care reprezentau fiecare membru din echipă, câștigă! Scopul acestei activități era să știm cum să creăm o strategie, să identificăm rolurile în echipă, să fim inovatori, dar și relaxarea împreună cu distracția făceau parte din lista de beneficii. Evident că au ieșit cele mai ciudate struțo-cămile, însă toate echipele au îndeplinit task-urile impuse fără nici o problemă. Ca după fiecare activitate, partea de debriefing nu a lipsit. Cu toții am conștientizat cât de importantă este o strategie bine pusă la punct, dar și că inovația și creativitatea nu trebuie să lipsească din rețeta succesului. Pentru a putea fi cu un pas înaintea concurentului tău, trebuie să știi cum să fii inovator. Inovație fără o doză minimă de creativitate nu există. O strategie bine pusă la punct este de mare ajutor. Este…
Read more

Tudor Iolle – Galaxy Team

Încă o zi minunată de joi în care cunoaștem oameni noi! Galaxy Team – Tudor Iolle; Funcție: Senior Account Manager – Sediul central Iași; Hobby-uri : literatura și filmele Science Fiction. Astăzi este vremea să îl cunoaștem pe cel mai longeviv membru din Galaxie – Tudor Iolle. Tudor a absolvit Liceul Tehnic de Arte și Meserii ca și desenator tehnic. a Te rog să ne povestești ce te-a atras la acest domeniu? „Îmi place să interacționez cu oamenii. În acest domeniu ai parte tot timpul de diversitate, datorită caracterului personal al fiecărui individ cu care relaționezi. Cred că dacă nu era unul care să te pună tot timpul în priză sau în legătură cu oameni diferiți și noi, cred că m-aș fi plictisit repede.” Cum ești tu, ca persoană, în afara orelor de program? „Nu știu dacă sunt diferit. De obicei mă dau după persoana cu care interacționez și o fac fară să conștientizez acest lucru. Chestia asta mă ajută forte mult și la jobul meu de zi cu zi.” Ce îți place la Galaxy Design? „Sunt multe lucruri… Am avut ocazia să mă dezvolt împreună cu ceea ce înseamnă Galaxy, fiind implicat în această companie de mult timp. Pot spune că avem un colectiv foarte fain și cu o dinamică foarte bună. Nu am fost constrâns de reguli rigide și…
Read more

Galaxy Team - Galaxy Building

Galaxy Team Building II

În articolul anterior Galaxy Team Building, am precizat faptul că am scăpat de inhibiții. Pentru a fi mai clar la ce mă refer, activitatea Conectarea în rețea este mijlocul perfect prin care pot argumenta acest fapt. În acest joc, cu toții am fost conectați la rețeaua Galaxy. Aceasta presupunea trecerea unui ghem de sfoară prin diverse accesorii sau hainele ce le purtam. Lucru cert, era că acea sfoară trebuia să se prindă de ceva de pe noi și nu conta ce! Însă, rețeaua era compromisă de un virus și noi trebuia să ne deconectăm în cel mai scurt și ușor mod posibil. Această deconectare nu trebuia făcută decât prin părăsirea sforii și acest lucru era posibil doar prin renunțarea la obiectele prin care era trecută. Ei ce credeți?! Fără nici o problemă pentru noi și fără a sta pe gânduri, în secunda în care o pereche de pantalonii au fost dați jos, articole vestimentare ce erau „virusate”, au dispărut, involuntar de la purtător. Și uite așa, recordul ce era până la respectivul moment, a fost doborât fără mare efort din partea noastră. Suntem și mândrii pentru acest lucru! După acest moment, facilitatorilor, Severin și Alina, le-au trebuit câteva momente de respiro și dezmeticire. Dar, au recunoscut că nu se așteptau și că dificultatea jocurilor ce aveau să urmeze, a crescut…
Read more

Galaxy Design - Agende personalizate cu coperti imprimate color

O agendă personalizată la timpul ei este binevenită!

Toamna a început de ceva timp și trebuie să ne gândim serios la promovarea noastră. Agenda personalizată se potrivește la fix cu ceea ce avem noi nevoie în acest caz. De ce spun acest lucru? Este un produs pe care majoritatea dintre noi îl folosim și trebuie să îl avem la îndemână. Tot timpul ne vin idei noi sau strategii pe care vrem să le folosim ulterior și pentru a nu le uita, le notăm în agendă. De acolo, cu siguranță nu vor zbura decât dacă vor prinde aripi. Agenda personalizată are mai multe avantaje, iar pe majoritatea dintre ele, le știm cu toții. Nu le voi menționa pe toate, ci doar pe cele care mie mi se par mai importante. Voi începe cu suprafața mare de personalizare. Acest lucru vine la pachet cu o promovare vizibilă. Dacă nu te promovezi, nu vei avea șanse mari de reușită. Nimeni nu vrea asta, nu? Putem să ne folosim la maximum de acest avantaj. Cu cât suprafața de printare al unui produs este mai mare cu atât vei atrage atenția mai mult. În plus, poți să îți personalizezi agenda cu orice îți place ție. Dar noi vorbim aici de promovarea companiei tale. Așa că logo-ul și sloganul propriului tău business vor arăta perfect pe coperta agendei. Pe spatele acesteia, poți să îți treci…
Read more

Business Days Cluj 2015

Un Business Days à la Cluj

După evenimentul Business Days din vara acestui an, organizat la Iași, a venit vremea și pentru cel de la Cluj ca Galaxy Design să participe fizic. După feedback-ul pozitiv oferit la Iași în cadrul evenimentului Business Days, am zis ca în nici un caz nu trebuie să ne oprim. Reamintesc că în vară am avut o tombolă cu produse promoționale (link aici), toate personalizate cu mesaje motivaționale, dar și amuzante. Tot ce trebuia să faci pentru a întra în posesia lor era să îți aduci buna dispoziție la standul nostru. În schimbul a unei strângere de mână și cărte de vizită, garantat te alegeai cu unul dintre cele peste 500 de produse puse la bătaie de către noi. Lucrurile au stat puțin mai diferit la Cluj. Spun asta deoarece nu am mai avut produse promoționale, ci agende și calendare, de diferite tipuri, dar la fel plecai garantat cu unul dintre produsele noastre. Din feedback-urile primite am concluzionat faptul că o tombolă la timpul ei, este binevenită. Oare cu ce ne vom prezenta la următoarea ediție? După cum ne-au obișnuit organizatorii evenimentului Business Days, și de această dată s-au ridicat la nivelul așteptărilor ba chiar și mai mult. Cu cele mai bune condiții, cei mai buni speackeri din România, ediția de la Cluj Business Days a fost un succes. Speakeri precum…
Read more

Galaxy Team - Galaxy Building

Galaxy Team Building

Cum poți avea o echipă unită și puternică? Modalități sunt, însă preferata noastră este TEAM BUILDING-UL. Cu toții știm ce semnifică termenul de Team Building, dar ca să fiu rapid și cu o traducere mot-a-mot, ar însemna Construirea echipei. Am spus că activitatea de Team Building este modalitatea noastră preferată de a construi o echipă puternică și profesionistă pentru că este o metodă amuzantă. Acum termenul de amuzant, este diferit pentru fiecare în parte. Pentru Galaxy Design este egal cu învățare rapidă, distractivă și eficientă. Rolul acestei activități este unul bine stabilit încă de la început: ÎNVĂȚAREA! Cum poți să faci acest lucru mai ușor decât prin jocuri interactive. După aceste joculețe este important să discutăm asupra lucrurilor petrecute. Dacă nu facem un debate, nu vom conștientiza lucrurile importante și ce trebuie să schimbăm în munca noastră și scopul acestei activități este în zadar. Noi am avut o astfel de activitate. Pentru mine și pentru colegii mei, au fost două zile din care am avut numai de câștigat și ne-am distrat încât putem scrie o carte. Din fericire pentru tine și timpul tău, nu voi face acest lucru, ci doar voi surprinde evenimentele importante. Dacă vei citi până la capăt, cu siguranță vei afla lucruri noi sau vei conștientiza mai mult ceea ce știai, dar cel mai important, vei zâmbi!…
Read more