Galaxy Team Building V

Galaxy Team - Galaxy Building

După o zi întreagă de activități ce au facut o Galaxie mai unită, a urmat seara. O seară ce nu va fi uitată ușor de către cei din echipă. Cei apropiați nouă știu că atunci când punem de-o petrecere, nimeni nu stă jos sau nimeni nu pleacă acasă nefericit.

Niciodată nu se va întâmpla ca o seară în care suntem cu toții în același loc, să nu se termine cu o petrecere, mai ales că printre noi aveam și o sărbătorită.

Galaxy Team Building

Galaxy Team Building

Cu timpul ce trece, fiecare dintre noi nu încetează să impresioneze plăcut. Până în acel moment, eu nu știam că șeful meu, este artist. Da, da, da! Răzvan, cântă la orgă. Și nu o face de puțin timp, ci are această pasiune de mai multă vreme.

A adus un plus enorm de mare acelei seri, deoarece cu ajutorul lui am pus la cale un Karaoke pe cinste. I-am cerut feedback sărbătoritei noastre Alinuța, cu privire la distracția pusă pe neașteptate și a declarat, cu zâmbetul până la urechi, că s-a distrat minunat, alături de oameni minunați. Și stați fără grijă, Alinuța nu minte!

Galaxy Team Building

Galaxy Team Building

Au fost câteva ore, ce ne-au mai rămas din prima zi, în care distracția s-a auzit până în îndepărtare. Îmi cer scuze oamenilor, dar și acelor mici animale ce erau în zonă. Nu de alta, dar vocea mea, mai puțin desăvărșită, ar deranja și cea mai calmă viețuitoare, posibilă!

În stilul Galaxy Design, dar și cu ajutorul celor doi omuleți de la Premian, a fost o seară frumoasă ce îmi va rămâne, cu siguranță împregnată în minte. Și nu cred că voi fi singurul cu acest sentiment.

Chiar dacă nu era ceva pregătit, aceste activități, aceste petreceri fac parte din construirea echipei. Aceste seri de socializare pot avea un impact mai mare decât o săptămână la birou. După muncă, puțină distracție nu a stricat nimănui.

Galaxy Team Building

Galaxy Team Building

Acum, cam aceste lucruri s-au petrecut în prima zi de Team Building. Până data viitoare, vă aștept la comentarii pentru a mai afla lucruri interesante din acea seară.

Dacă vreți să aflați mai multe detalii cu privire la pasiunea artistului din Galaxie, să știți, că tot aici se poate asta!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *