Tag Archive: produse de birou

banner-articol-5-utilitati-ale-unui-calendar-personalizat-promer-productie-publicitara

5 utilități ale unui calendar

Ziua de luni este considerată de majoritatea ca fiind cea mai grea zi a săptămânii. Dupa un weekend binemeritat, munca la birou vine la pachet cu stresul. Lipsa de concentrare, dezorganizarea biroului, cât și a informațiilor în jurul cărora gravitează un bussines, apar ca și consecințe. Tu cum faci față acestor provocări? Calendarul poate fi una dintre soluțiile care să-ți ușureze munca la birou, iar când vine vorba de marketing, campaniile ar putea fi cu mult optimizate. Noi i-am găsit calendarului 5 utilități pe care să le folosești doar în avantajul companiei tale! 1. Planificarea este una dintre cheile succesului Calendarul satisface nevoia de organizare și planificare. S-a demonstrat faptul că persoanele care își planifică activitățile și își stabilesc obiectivele pe termen lung au șanse mai mari de succes, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. De aceea, în mediul business, prezența unui calendar pe biroul fiecărei persoane dintr-o companie sau aranjarea lui ca obiect decorativ pe pereții încăperii va stimula activitatea, dar va și contribui la creșterea notorietății brandului. 2. Fidelizarea este primul pas pentru parteneriatele de lungă durată În al doilea rând, calendarul personalizat poate reprezenta cadoul ideal pentru partenerii afacerii tale. Un calendar personalizat într-un mod inteligent poate stabili sau poate întări legăturile dintre două sau mai multe companii. Astfel, personalizarea acestui mic obiect de birou cu identitatea companiei…
Read more

5-utilitati-ale-unui-calendar

5 utilități ale unui calendar

Ziua de luni este considerată de majoritatea ca fiind cea mai grea zi a săptămânii. Dupa un weekend binemeritat, munca la birou vine la pachet cu stresul. Lipsa de concentrare, dezorganizarea biroului, cât și a informațiilor în jurul cărora gravitează un bussines, apar ca și consecințe. Tu cum faci față acestor provocări? Calendarul poate fi una dintre soluțiile care să-ți ușureze munca la birou, iar când vine vorba de marketing, campaniile ar putea fi cu mult optimizate. Noi i-am găsit calendarului 5 utilități pe care să le folosești doar în avantajul companiei tale!   1. Planificarea este una dintre cheile succesului Calendarul satisface nevoia de organizare și planificare. S-a demonstrat faptul că persoanele care își planifică activitățile și își stabilesc obiectivele pe termen lung au șanse mai mari de succes, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. De aceea, în mediul business, prezența unui calendar pe biroul fiecărei persoane dintr-o companie sau aranjarea lui ca obiect decorativ pe pereții încăperii va stimula activitatea, dar va și contribui la creșterea notorietății brandului.   2. Fidelizarea este primul pas pentru parteneriatele de lungă durată În al doilea rând, calendarul personalizat poate reprezenta cadoul ideal pentru partenerii afacerii tale. Un calendar personalizat într-un mod inteligent poate stabili sau poate întări legăturile dintre două sau mai multe companii. Astfel, personalizarea acestui mic…
Read more

Agende si calendare instrumente de marketing Galaxy Design

De ce să folosești agende și calendare ca instrumente de marketing

Să investești în marketing a devenit un lucru frecvent, fiind practicat în fiecare companie, indiferent de statutul acesteia. Investiția în strategii bine definite, aplicate pe cerințele publicului țintă și care să utilizeze cele mai eficiente produse de promovare aduce un plus de valoare companiei și, totodată, sunt cele care atrag noii clienți ori îi fidelizează pe cei deja existenți. Agendele și calendarele, căci despre acest subiect vom vorbi astăzi, reprezintă, de asemenea, și o soluție la unele dintre provocările pe care oamenii le întâmpină des la locul de muncă, facilitând, spre de exemplu, organizarea și realizarea taskurilor.   Cum devine instrument de marketing o agendă sau un calendar? Deși agenda este considerată a fi un produs clasic de birotică, aceasta poate fi unul dintre cele mai folositoare lucruri pentru un om de afaceri. Programarea întâlnirilor, menținerea unei evidențe a taskurilor și notarea celor mai îndrăznețe idei sunt câteva dintre lucrurile pe care le facilitează o agendă. Cum poți folosi tu acest aspect în avantajul companiei tale? O simplă agendă poate fi transformată într-un fidel instrument de marketing. Imprimarea identității companiei pe coperta sau poate chiar pe paginile din interior va contribui la conturarea brand awarenessului râvnit. Multitudinea procedeelor de personalizare pentru agende reprezintă modul prin care te poți diferenția de concurență. Dacă îți dorești să transmiți eleganță sau rafinament, personalizarea…
Read more