Cheers to 14 years of creativity!

Ce zboară timpul! Și odată cu trecerea lui noi ne simțim mai vrednici, mai voioși și mai uniți!

Luna aceasta ne dedicăm toată atenția către aniversarea noastră, întrucât împlinim… 14 ani!

14 ani în care am devenit mai buni, în care am onorat comenzile cu grijă și atenție, în care ne-am dezvoltat și am împărtășit din cunoștințele noastre cu toți partenerii noștri.

Poate că uneori nu ne dăm seama ce am făcut în fiecare an sau cum am reușit să progresăm, fiind concentrați pe experiență și călătoria businessului în sine. De aceea, astăzi facem o trecere în revistă a momentelor pe care vrem să le includem în categoria „highlights” – să rămână notate și să ne readucem aminte de vremurile faine peste ani și ani :).

Povestea noastră a început ușor timid în anii 2004 – 2005, atunci când Răzvan a văzut oportunitatea pieței, oferind primele servicii în domeniul IT. Avem 5 colaboratori și mizăm pe soluții personalizate pentru fiecare client, nu folosim, ci creăm totul de la zero, cât mai unic.

Publicul nostru este de la început Business to Business, iar piața atât de puternică încât fiecare întâlnire are procent de conversie de 100%. Un an mai târziu, un client ne întreabă dacă realizăm și cărți de vizită. Spunem DA și așa a începe călătoria materialelor promoționale.

În anul 2007 deschidem primul nostru sediu, în Iași, CUG, iar în anii ce urmează, businessul se dezvoltă în paralel cu servicii web și servicii de materiale publicitare. Lucrăm deja la primele magazine online și ne dezvoltăm portofoliul de furnizori din zona de tipar și materiale promoționale.

În 2013, în echipă sunt 4 oameni iar noi ne mutăm „căsuța” într-un nou sediu, mai încăpător, în timp ce în anul 2014 începem să investim în utilaje și să angajăm oameni atât pe departamentul de producție, cât și pe cel de vânzări. Site-ul dedicat de pixuri înregistrează cea mai mare comandă: 43.000 de bucăți. Continuăm să prestăm servicii web, însă veniturile principale provin din producție publicitară, drept urmare, aducem un nou stoc de produse în valoare de 10.000 euro. Am mai crescut puterea de creditare :).

În 2015 deschidem un prim showroom în Cluj, pentru a fi mai aproape de clienți și parteneri, iar în Iași ne mutăm într-un nou sediu, și mai mare decât cel precedent, pentru că echipa noastră ajunge la 13 oameni, de 4 ori mai mult decât în 2013. Prind contur și departamente dedicate de HR și de Marketing care accelerează creșterea companiei.

Anul 2016 este un alt pas important, întrucât ne extindem serviciile de personalizări cu un utilaj de gravură, utilaje pentru personalizări textile și o imprimantă pentru tipărituri de mari dimensiuni. În acest an, atingem două milioane de lei cifră de afaceri și continuăm să investim în stocuri, totalizând peste 100.000 de produse.

Într-o continuă expansiune, în anul 2017 deschidem și un nou sediu în Timișoara. Totodată, depășim 20 de angajați și începem să investim în stabilizarea și dezvoltarea echipei, oferind tot mai multe beneficii profesionale. Piața serviciilor de tipar crește, iar noi ne dublăm capacitatea de producție. Mai mult decât atât, în acest an începem să lucrăm la rebranding și să ne implicăm cu drag în proiectele comunității, prin intermediul prietenilor noștri de la Bethany, Fundația Comunitară, Salvați Copiii, Caritas, Rotaract, Aktis, JCI, PRIME Iași și mulți alții.

Ajungem, iată în 2018, după 13 ani de la înființarea firmei. Anul acesta devine un an al schimbării – Galaxy Design devine PROMER Group, pe care îl cunoașteți astăzi. Acesta este refresh-ul care ne clarifică perspectiva de dezvoltare.

Facem un pas în laterală și ușor, ușor ieșim de sub umbrela serviciilor de personalizare care ne-au consacrat. Investim în utilaje mari cu perspective de a dezvolta designul interior. Ne dezvoltăm departamentul de marketing și facem pași spre a ne extinde și mai mult spre mediul internațional.

Este anul restabilirii, reașezării economice după evoluția accelarată a economiei. Mai mult decât atât, atingem primul milion de euro, cifră de afaceri.

Povestea anului 2019 încă se scrie curajos și ne bucurăm să realizăm că pașii mai mici și cei mari ne-au adus unde suntem astăzi și abia așteptăm să vedem perspectiva PROMER în mulți ani de acum încolo!

Cu drag,

echipa PROMER Group

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *